Philip Morris România a investit peste 1,1 miliarde de dolari în România de la intrarea pe piaţă, în 1993, din care 730 milioane dolari în fabrica din Otopeni, reconvertită din 2017 într-o platformă industrială dedicată consumabilelor pentru produsele fără fum. În prezent, peste 90% din producţia locală merge la export, în 54 de pieţe, pe cinci continente.
În contextul fiscal actual, industriile care au producţie locală, exporturi, locuri de muncă şi contribuţii fiscale consistente devin piese importante în echilibrul economic. Din această perspectivă, PMI aşteaptă de la stat predictibilitate fiscală, reglementare proporţională cu riscul, bazată pe date, şi aplicarea consecventă a legii, mai ales în raport cu piaţa ilicită.
Mai multe despre planurile companiei şi nevoile mediului de afaceri a povestit Răzvan Balaban, Senior Manager Institutional Affairs la Philip Morris International într-un interviu pentru Ziarul Financiar.
La cât se ridică investiţiile Philip Morris în România, în ultimii 30 de ani şi în ce au constat ele? Ce investiţii a derulat compania în 2025 şi ce planuri are pentru 2026?
Răzvan Balaban a spus că “investiţiile mari au o particularitate: la început apar în bilanţul companiei, iar după câţiva ani, se văd în anatomia unei economii. Pentru Philip Morris International (PMI), România este un asemenea caz. Suntem aici din 1993, iar investiţiile totale au depăşit 1,1 miliarde de dolari. Cea mai profundă transformare s-a produs în Otopeni, unde, din 2017, peste 730 de milioane de dolari au fost investiţi în reconversia fabricii într-o platformă industrială de înaltă tehnologie, dedicată consumabilelor pentru produsele fără fum.
În 2025, investiţiile au mers către acea parte a industriei care nu face zgomot, dar decide competitivitatea: eficienţă operaţională, digitalizare, sustenabilitate, control al calităţii şi pregătirea oamenilor. Sunt investiţii care nu caută efectul de vitrină, ci rezistenţa pe termen lung a unei platforme industriale. În industrie, progresul rar arată ca o revoluţie. De multe ori arată ca o linie care produce mai precis, un proces mai curat, o echipă care poate lucra la standard global fără improvizaţie.
Pentru 2026, direcţia este continuitatea inteligentă: consolidarea fabricii Philip Morris România din Otopeni ca hub strategic de producţie şi export în reţeaua PMI, investiţii în performanţă şi în oameni, cu aceeaşi condiţie de fond: predictibilitate. Capitalul industrial nu se sperie de reguli stricte, se sperie de reguli care îşi schimbă forma din mers. Într-o perioadă în care România are nevoie de venituri recurente la buget, exporturi şi locuri de muncă productive, regula stabilă devine un avantaj economic concret, nu o chestiune de confort pentru companii.
De aceea, industria tutunului trebuie privită lucid, prin contribuţia ei reală: producţie locală, taxe, exporturi, salarii, competenţe şi furnizori români care cresc în jurul acestor platforme. O industrie devine strategică atunci când valoarea pe care o creează rămâne vizibilă în economia ţării. Iar în cazul nostru, valoarea se vede în buget, în balanţa comercială, în firmele româneşti din lanţul de furnizare şi în oamenii care lucrează cu standarde industriale globale, aici, în România.”
Ce pondere au exporturile în vânzările totale ale fabricii din România şi către ce pieţe merg ele?
Acesta a spus că “o fabrică este cu adevărat competitivă abia atunci când produsele ei sunt alese de pieţe care nu au niciun motiv să fie indulgente. În cazul fabricii noastre din Otopeni, peste 90% din producţie merge la export, în 54 de pieţe, pe cinci continente. Asta spune ceva foarte concret despre România: aici se poate produce la standarde globale, constant, în volume mari şi cu disciplină industrială.
Japonia este exemplul cel mai puternic. Este o piaţă care nu cumpără promisiuni, ci consecvenţă: calitate, trasabilitate, control, disciplină de livrare. Când un produs fabricat în Otopeni rămâne prezent într-o piaţă atât de exigentă, mesajul depăşeşte povestea unei companii. Spune că România are oameni, procese şi capacitate industrială care pot concura cu economii obişnuite să fie privite ca repere de performanţă.
Pentru România, aceste exporturi contează într-un moment în care balanţa comercială, competitivitatea industrială şi veniturile recurente la buget sunt deja în centrul discuţiei economice. Fiecare livrare externă înseamnă capacitate de producţie folosită aici, salarii plătite aici şi furnizori români integraţi într-un lanţ global. Exportul care contează nu se opreşte la vamă. Se întoarce în economie sub formă de comenzi, taxe, competenţe şi încredere în ceea ce se poate fabrica în România.”
Cum estimaţi că va fi anul 2026 pentru economia locală în general şi pentru Philip Morris România în particular? Care sunt principalele 3 măsuri pe care le aşteptaţi de la Guvern pentru mediul de afaceri?
Răzvan Balaban a spus “când bugetul este sub presiune, economia reală se vede mai clar: cine produce, cine exportă, cine plăteşte taxe constant, cine ţine furnizori români în lucru. România este deja într-un proces de consolidare fiscală, iar în 2026 vor conta mai ales investiţiile care aduc valoare măsurabilă în economie. Într-un astfel de context, industriile care au producţie locală, exporturi, locuri de muncă şi contribuţii fiscale consistente devin piese importante în echilibrul economic al ţării.
Pentru Philip Morris România, 2026 înseamnă să menţinem platforma industrială din Otopeni în formă competitivă: performanţă operaţională, oameni bine pregătiţi, eficienţă, calitate şi capacitatea de a livra constant în pieţe exigente. O fabrică de export nu trăieşte din inerţie. Trebuie ţinută permanent în ritmul reţelelor globale în care concurează, iar pentru asta ai nevoie de decizii de investiţii luate cu orizont, nu sub presiunea schimbărilor de moment.
Din perspectiva mediului de afaceri, cele trei măsuri care contează cel mai mult sunt, de fapt, zone de interes comun cu statul. Prima: predictibilitate fiscală, pentru că un calendar fiscal respectat ajută şi bugetul, şi investiţiile. A doua: reglementare proporţională cu riscul, bazată pe date, astfel încât sănătatea publică, inovarea şi economia legală să poată funcţiona coerent. A treia: aplicarea consecventă a legii, mai ales în raport cu piaţa ilicită. O reglementare inteligentă se recunoaşte simplu: oamenii o înţeleg, piaţa o poate urma, iar statul o poate aplica fără ambiguităţi.”
Cum se implică PMI în reducerea pieţei negre a produselor cu tutun şi nicotină şi pentru scăderea consumului în cazul minorilor?
Răzvan Balaban a explicat că “în comerţul legal, fiecare produs lasă o amprentă clară: cine l-a fabricat, cine l-a distribuit, cine l-a vândut, ce taxe s-au plătit, ce reguli s-au aplicat. În comerţul ilicit, aceste mecanisme dispar, inclusiv una dintre barierele esenţiale în faţa accesului minorilor: verificarea vârstei. De aceea, reducerea pieţei negre şi prevenirea accesului minorilor se întâlnesc în acelaşi punct: capacitatea statului şi a pieţei legale de a păstra controlul.
Pe zona protecţiei minorilor, România are deja unul dintre cele mai ferme cadre legislative din Uniunea Europeană: interdicţie clară de vânzare către minori, obligaţii de verificare a vârstei, sancţiuni importante pentru comercianţi şi răspundere directă pentru vânzător. De aici înainte, progresul ţine mai ales de aplicarea zilnică a regulii: la casa de marcat, în online, la livrare, în fiecare interacţiune dintre comerciant şi cumpărător. Verificarea vârstei trebuie să devină un gest firesc, nu o excepţie şi nici o situaţie incomodă. Când o regulă este aplicată calm, repetat şi fără ambiguitate, începe să schimbe comportamente.
În canalele pe care le controlăm direct, avem politici stricte şi experienţă practică acumulată în timp: verificări de vârstă, soluţii digitale pentru online, verificare la livrare, training pentru parteneri, clauze contractuale ferme şi controale de conformitate. Nu credem că o singură companie poate rezolva singură o problemă de piaţă, dar putem contribui util într-un efort comun, alături de autorităţi, retaileri, platforme online şi curieri. Asta înseamnă, pentru noi, să fim parte din soluţie: să punem la comun instrumente care funcţionează în practică şi să ajutăm ca regula corectă să ajungă consecvent acolo unde contează, în contactul direct cu consumatorul.”
În ultimii ani, dialogul dintre companii şi decidenţi a devenit tot mai complex. Care este cea mai mare provocare atunci când trebuie să explici decizii sau poziţii corporative într-un spaţiu public polarizat?
Acesta a spus că “Polarizarea are un efect periculos: face ca nuanţa să pară suspectă exact acolo unde nuanţa este indispensabilă. În domeniul nostru, dezinformarea lucrează prin amestec. Pune în aceeaşi propoziţie ţigările, produsele fără fum, minorii, nefumătorii şi fumătorii adulţi, până când diferenţele relevante dispar. Or, primul reper trebuie să rămână limpede: cel mai bine este să nu începi să fumezi, iar dacă fumezi, să renunţi complet. Însă pentru adulţii care altfel ar continua să fumeze, accesul la informaţie corectă poate conta decisiv în alegerea lor.
Produsele fără fum nu sunt lipsite de riscuri şi conţin nicotină, care creează dependenţă. Dar nici nu pot fi tratate ca şi cum ar fi identice cu ţigările. Diferenţa esenţială este arderea. Acolo apare fumul, iar odată cu el niveluri ridicate de substanţe nocive. Când această diferenţă este ştearsă din conversaţie, nimeni nu este mai protejat. Devine doar mai greu pentru fumătorul adult să înţeleagă ce opţiuni are, iar pentru decident să reglementeze proporţional cu realitatea din teren.
De aceea, provocarea noastră este să vorbim clar, cu date, fără promisiuni facile şi fără simplificări comode. Încrederea nu se cere, se acumulează: prin transparenţă, prin dialog cu autorităţi, experţi, medici, jurnalişti şi prin asumarea fermă a faptului că aceste produse nu sunt pentru minori sau nefumători. O dezbatere serioasă trebuie să păstreze ordinea lucrurilor: protecţie strictă pentru minori, prevenirea începerii consumului în rândul nefumătorilor şi informaţie corectă pentru adulţii care fumează şi care ar putea alege alternative cu un profil de risc mai redus decât continuarea fumatului.”
Ziarul Financiar urmăreşte constant impactul reglementărilor asupra economiei. Care sunt, din experienţa dvs., acele politici publice care pot face diferenţa între stagnare şi progres real în sănătatea publică şi în economie?
Răzvan Balaban spune că “o politică publică se judecă după efectele ei, nu după intenţia cu care a fost scrisă. Hârtia suportă orice obiectiv, piaţa arată ce funcţionează. În domeniul nostru, diferenţa dintre stagnare şi progres apare când reglementarea leagă corect trei realităţi: ce spune ştiinţa despre produse, cum se comportă consumatorii şi ce poate aplica statul în mod consecvent. Când una dintre aceste realităţi este ignorată, regula poate părea solidă, dar rezultatul din teren rămâne slab.
În sănătatea publică, progresul cere diferenţiere. Ţigările şi produsele fără fum nu au acelaşi profil de risc şi nu ar trebui tratate ca şi cum diferenţa dintre ele nu ar exista. Asta nu înseamnă reguli mai relaxate, ci reguli mai exacte: protecţie strictă pentru minori şi nefumători, comunicare responsabilă către adulţii care fumează şi un cadru care să nu împingă volume spre piaţa ilicită. Când politica publică şterge diferenţe relevante, consumatorul adult primeşte mai puţină informaţie, iar statul mai puţin control.
În economie, aceeaşi logică se traduce prin coerenţă şi predictibilitate. La nivel european, discuţia se poartă pe mai multe straturi ale aceluiaşi cadru: TED, directiva privind taxarea produselor din tutun şi a noilor categorii; TPD, directiva care stabileşte regulile de produs, de la fabricare şi prezentare până la vânzare; şi TAD, directiva privind publicitatea şi sponsorizarea. Pentru public poate suna tehnic, dar efectul este foarte concret: taxarea, regulile de produs şi comunicarea responsabilă către adulţii care fumează trebuie să lucreze în aceeaşi logică. O reglementare inteligentă nu confundă severitatea cu eficienţa: pune ordine, reduce riscuri, ţine consumatorul în economia legală şi lasă statului pârghiile prin care poate controla, taxa şi proteja.”
Dacă ar fi să explicaţi, într-o singură idee, care este miza economică şi socială a tranziţiei către alternative fără fum, care ar fi aceea?
Răzvan Balaban spune că “miza poate fi spusă simplu: mai puţină ardere în consum şi mai multă valoare adăugată în economie. Pentru adulţii care fumează şi nu renunţă, alternativele fără fum pot însemna o îndepărtare de ţigări. Pentru România, aceeaşi tranziţie poate însemna investiţii, tehnologie, exporturi, valoare adăugată, venituri bugetare, furnizori români şi competenţe industriale care se formează în ţară.
Aceasta este partea cea mai interesantă a transformării: o schimbare de produs poate deveni, dacă este reglementată inteligent, şi o schimbare de profil economic. De aceea, tranziţia are nevoie de echilibru: reguli ferme pentru minori, informaţie corectă pentru fumătorii adulţi, combaterea pieţei ilicite şi predictibilitate pentru investiţii.”
No Comment! Be the first one.