Ultima prestaţie a lui Michael Olise, de marţi, în meciul din şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale dintre Franţa şi Suedi, ar trebui să determine gruparea Real Madrid să facă tot posibilul pentru a-l transfera.
Jucătorul francez a oferit două pase decisive (aducând totalul său la 5).
Într-un editorial entuziast, Marca îndeamnă Real Madrid să facă tot posibilul pentru a-l transfera pe jucătorul lui Bayern München, chiar dacă asta înseamnă să vândă noul lor stadion Bernabéu. Într-un editorial intitulat “Tot ce este nevoie pentru a-l transfera pe Olise”, ziarul îl plasează chiar înaintea lui Kylian Mbappé, superstarul Merengues.
“Menţiune specială pentru Olise, cu tot respectul cuvenit pentru Mbappé. Dacă trebuie să vindem Bernabéu pentru a-l achiziţiona, aşa să fie. Kylian joacă excepţional de bine şi nu ar trebui să-i minimalizăm prestaţiile, dar extrema lui Bayern München îi uşurează mult munca. Într-atât încât uneori uităm că Dembélé, care a avut un meci excelent, este un candidat serios la Balonul de Aur. Nu a marcat ieri, chiar dacă ar fi putut marca trei sau patru goluri, dar are deja cinci pase decisive în patru meciuri.”, scrie jurnalistul Pablo Polo, potrivit news.ro.
Michael Olise (22 de ani) a venit în 2024 de la Crystal Palace şi a semnat cu gruparea bavareză un contract pe cinci ani, până la 30 iunie 2029.
No Comment! Be the first one.