O serie de decizii ale Curții Constituționale ale României din ultimii 12 ani stabilesc clar cât este sfera de influență a Președintelui României în desemnarea unui premier al României, raportat la art. 103 din Constituție.
Articolul 103 din Constituție, numit și Învestitura, statuează: „(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament„.
Ultima decizie a Curții Constituționale pe temă este cea din 2020, pe un conflict juridic de natură constituțională dintre Președintele României (Klaus Iohannis) și Parlament, când fostul președinte l-a desemnat premier al României pe Ludovic Orban, după ce a fost demis prin votul aceluiași Parlament. Iată ce scrie în decizia CCR:„Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la aceste dispoziții, ”candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate”. (Decizia nr.875 din 19 decembrie 2018, precitată, par.65)
Ca urmare, chiar dacă, așa cum s-a observat și din punctele de vedere exprimate în prezenta cauză, procedura reglementată de art.103 alin.(1) din Constituție este una flexibilă, ea nu permite exercitarea discreționară a competenței Președintelui României.
În cadrul său ”nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere.” (Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014, par.318)
De aceea, ”Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului.” (Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, precitată, par.319)
Aceste considerente, reținute de Curtea Constituțională în contextul examinării unei inițiative de revizuire a Constituției, sunt general obligatorii.
Ele se referă la interpretarea și aplicarea cadrului constituțional în vigoare, fundamentând, cu raportare la art.152 din Constituție, constatarea neconstituționalității dispozițiilor referitoare la procedura de învestitură și numire a Guvernului pe care inițiatorii legii de revizuire a Constituției doreau să le introducă. (a se vedea paragraful 326 al deciziei menționate).
Astfel, ținând seama de motivarea respectivă, prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, definitivă și general obligatorie, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea ”modificării aduse art.103 alin.(1) şi (3) din Constituţie, precum şi a completării art.103 din Constituţie cu trei noi alineate, alin. (31 )-(33 ), referitoare la modalitatea de desemnare de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru”, întrucât ”încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 din Constituție”. (art.II pct.19 din dispozitiv)”, arată CCR.
Așa cum spune și Curtea Constituțională, aceleași considerente se regăsesc și în deciziile din 2018 (conflict juridic între Președinte și Premier), dar și în decizia 80 din 2014, pe propunerea de revizuire a Constituției, unde considerentele sunt obligatorii.
Pe de altă parte, joi, când l-a desemnat premier pe Eugen Tomac, președintele României, Nicușor Dan, a justificat alegerea sa spunând că a ales din premier independent de Parlament, contrazicând chiar esența jurisprudenței CCR pe această temă:
„Și, pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție posibilă este un Prim-ministru care să fie independent de partidele din Parlament, care să reușească prin discuții individuale cu fiecare dintre aceste partide să ducă România în direcția în care o doresc românii. Asta înseamnă direcție pro-occidentală, asta înseamnă păstrarea stabilității financiare, și aici avem finalizarea cât mai bună a PNRR-ului până la sfârșit de august și definirea bugetului pe 2027. Românii își doresc reforma instituțiilor statului, românii își doresc digitalizare și, evident, româniști doresc limitarea corupției.
Și am ales, ca propunere de Prim-ministru, o persoană independentă de partidele din Parlament, dar o persoană care are experiența politică de a discuta cu fiecare din partidele din Parlament, pentru că e nevoie de consens de la multe partide pe multe probleme, și, pentru asta, e nevoie de experiență politică.
E un act de responsabilitate din partea mea și aștept aceeași responsabilitate de la partidele politice, iar Eugen Tomac are și independența, are și experiența, și are și valorile care îl definesc pentru poziția de Prim-ministru”.
(sursa: Mediafax)
No Comment! Be the first one.