Alegătorii din Peru îşi vor alege preşedintele duminică, al nouălea în zece ani, într-un duel între conservatoarea Keiko Fujimori şi candidatul de stânga Roberto Sanchez, informează AFP.
Sondajele arată că cei doi candidaţi sunt la egalitate într-o cursă care promite a fi foarte strânsă. Niciunul nu a obţinut un sprijin larg în primul tur, unde împreună au primit mai puţin de 30% din voturi.
Keiko Fujimori, în vârstă de 51 de ani, fiica fostului preşedinte Alberto Fujimori, care a condus ţara cu o mână de fier în anii 1990, candidează la preşedinţie pentru a patra oară consecutiv.
Roberto Sanchez, un fost ministru în vârstă de 57 de ani, candidează pentru prima dată, susţinut de un sprijin puternic în regiunile andine, unde mulţi alegători se simt neglijaţi de guvernul central din Lima.
Oricine va câştiga duminică va moşteni o ţară prinsă într-o criză politică persistentă, care a văzut opt preşedinţi venind şi plecând din 2016, notează AFP.
În centrul acestei instabilităţi se află o prevedere constituţională care permite parlamentului să îl pună sub acuzare pe preşedinte pentru “incapacitate morală permanentă”, un concept vag definit.
În plus, niciunul dintre candidaţi nu va avea majoritatea în legislativ, ceea ce îl va obliga pe viitorul preşedinte să încheie alianţe dacă speră să îşi termine mandatul.
“În ritmul actual, am putea avea încă cinci preşedinţi în cinci ani”, a deplâns un alegător, Omar Cubas, intervievat de AFP în capitala Lima.
No Comment! Be the first one.