După un weekend de vară, săptămâna începe cu o schimbare radicală a vremii. Luni, temperaturile scad în majoritatea regiunilor, iar instabilitatea atmosferică își va face simțită prezența prin descărcări electrice și intensificări ale vântului, notează ProTV.
Sudul țării, Dobrogea și Bărăgan
În sudul României și în Lunca Dunării, deși termometrele vor indica valori de până la 30 de grade, vremea va fi instabilă. Sunt așteptate ploi. În Dobrogea și Bărăgan norii se adună în special după-amiază, când vor fi averse, descărcări electrice și răbufniri ale vântului. Maxima în aceste zone nu va depăși 26 de grade.
Moldova și Bucovina
În Moldova sudică și în nordul Munteniei găsim o vreme schimbătoare și mai răcoroasă decât duminică, cu maxime de cel mult 25 de grade și ploi de scurtă durată, însoțite de vânt.
În jumătatea de nord a Moldovei și în Bucovina, vremea va fi în general bună, cu soare, însă temperaturile rămân sub normele perioadei, situându-se în jur de 23-24 de grade. Ploile vor apărea doar trecător, în zonele înalte.
Transilvania, Maramureș și Vestul țării
În nordul Transilvaniei și în Maramureș, atmosfera se menține însorită aproape toată ziua. Șansele de ploaie sunt minime, dar vântul va fi destul de insistent și va sufla cu viteze de 40-45 km/h, în timp ce maxima se oprește la 23 de grade. În regiunile vestice se anunță o scăpare de ploi și instabilitate, însă temperaturile scad accentuat.
Dacă duminică s-au atins 30 de grade în sudul Banatului, luni vor fi cel mult 24 de grade. În centrul Transilvaniei ploile apar sporadic la munte, iar vântul va avea intensificări trecătoare. Noaptea va fi deosebit de rece în această zonă, cu doar 4 grade în depresiuni.
Oltenia rămâne o zonă mai caldă, cu temperaturi ce vor atinge 30 de grade, deși valorile sunt în ușoară scădere față de ziua precedentă. Totuși, local va mai ploua, iar vântul va fi activ pe parcursul zilei.
Vremea în București
În Capitală, săptămâna debutează cu o atmosferă instabilă și o maximă în scădere, de 27 de grade. Luni aduce un cer schimbător, ploi temporare, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Marți, vremea se îmbunătățește și se încălzește puțin, temperatura urcând până la 28 de grade. Soarele va domina cerul, deși nu este exclusă o ploaie rapidă de vară. Ziua de miercuri se anunță superbă, cu mult soare și o amiază călduroasă în care se vor atinge 30 de grade. Joi se răcorește din nou, termometrele indicând cel mult 26 de grade, și vor apărea câteva reprize de ploaie pe parcursul zilei, înainte ca cerul să se însenineze treptat în cursul nopții.
Vremea la munte
Luni aduce o scădere ușoară a temperaturilor la munte, unde se va înnora din când în când și vor apărea averse pe zone restrânse. Pe creste, la altitudini mari, vântul va sufla cu putere și va atinge viteze la rafală de 80 km/h.
Marți vine cu o vreme schimbătoare, caracterizată prin alternanțe de soare și nori. Miercuri, ploile se mută în Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. Joi, instabilitatea crește din nou în Meridionali și în Carpații de Curbură, unde sunt anunțate noi serii de averse torențiale, tunete și fulgere.
Vremea pe litoral
Pe litoral, prima parte a zilei de luni va fi acceptabilă, însă atmosfera devine instabilă în a doua parte a zilei, când apar averse cu descărcări electrice și se pot produce vijelii. În aer se vor înregistra 26 de grade, însă apa mării rămâne foarte rece.
Marți se face mai răcoare, maximele oprindu-se pe la 24 de grade, în condițiile în care vor mai fi înnorări, scurte reprize de ploaie și un vânt activ.
No Comment! Be the first one.