Exodul disperării: Împinsă de sărăcie și neputință, o româncă de 75 de ani cerșește periodic în Germania ca să poată supraviețui în țară

O poveste de supraviețuire în străinătate

Rosa, o femeie în vârstă de 75 de ani, călătorește anual din România în Germania pentru a cerși pe străzile din Köln. Nu din dorință, ci din nevoia de a supraviețui. Rămasă singură, fără un venit stabil și fără sprijin, ea susține că aceasta a fost singura opțiune pentru a nu muri de foame și frig în țara natală.

Provenind din Făgăraș, oraș cunoscut și ca locul de naștere al președintelui României, Nicușor Dan, Rosa trăiește realitatea cruntă a multor pensionari români din zonele afectate de declinul economic post-comunist: lipsa locurilor de muncă, pensii insuficiente și lipsa perspectivei.

„Acolo nu mai ai viitor. Nu îți este dor de casă când știi că nu ai cu ce să trăiești”, afirmă femeia, care a preferat să își păstreze identitatea anonimă în fața presei germane.

Viața după pierderea soțului

În anul 2020, situația ei s-a agravat dramatic, după decesul soțului. Bărbatul fusese principala sursă de venit, muncind ocazional pentru a menține familia. După dispariția acestuia, Rosa s-a confruntat cu imposibilitatea de a-și încălzi casa în timpul iernii.

Una dintre fiicele ei, stabilită în Köln, a lucrat la o firmă de curățenie și a adus-o în Germania, sperând să o ajute. Deși Rosa a încercat să găsească un loc de muncă, vârsta și problemele de sănătate i-au limitat capacitatea de muncă.

„Munca era prea solicitantă pentru mine. Nu am rezistat fizic”, confesează ea.

O decizie dificilă

Într-o stare de disperare profundă, Rosa a observat oamenii care cerșeau în centrul Kölnului și a luat o decizie dureroasă. Dotându-se cu o pernă pentru genunchi și un pahar de carton, s-a așezat pe stradă.

„Prima zi a fost îngrozitoare. Am simțit rușine și am plâns”, remarcă Rosa.

Cu toate acestea, a fost și ziua în care a realizat că poate supraviețui. A câștigat suficient pentru a-și acoperi cheltuielile timp de câteva zile. Astfel, an de an, își petrece aproximativ patru luni pe străzile din Köln, la un loc fix, pe Schildergasse.

Venitul ei zilnic variază între 7 și 35 de euro. Aceste sume îi permit să își cumpere mâncare, să plătească o chirie modestă și să economisească aproximativ 50 de euro lunar, pe care îi duce în România. „Fără acești bani, nu aș putea supraviețui acolo”, subliniază ea.

O bătrânețe între două lumi

Viața Rosei în diaspora este extrem de solitară. În afară de fiica sa și de o cunoștință care o găzduiește, nu are multe legături sociale. Nu solicită ajutor social și trăiește în discreție, departe de atenția autorităților.

Rosa afirmă că, în general, locuitorii din Köln sunt binevoitori. „Unii nu dăruiesc bani, dar îmi oferă mâncare sau haine”, povestește ea. O femeie, în special, a devenit un sprijin constant pentru ea: „Este ca un înger pentru mine. Îmi aduce medicamente pentru diabet.”

Povestea tragică a vârstnicilor români

Povestea Rosei este doar una dintre miile de narațiuni ale vârstnicilor români constrânși de sărăcie să ia măsuri extreme. O întreagă generație, care a muncit o viață întreagă, se trezește acum supraviețuind din mila celor din jur, în diaspora, astfel încât să poată trăi cel puțin minimul necesar în țară.