Cum au apărut numele de familie românești cu terminația „-escu”: Ce înseamnă acest sufix

Originea sufixului „-escu”

Sufixul „-escu” provine din latinescul „iscus” și este folosit pentru a arăta descendența, locul de proveniență al strămoșilor sau meseria de bază a acestora. În esență, un nume precum Popescu înseamnă „fiul popii”, iar Dumitrescu indică „descendentul lui Dumitru”.

În sudul României, acest sufix este foarte răspândit, în timp ce în Moldova echivalentul se regăsește prin prefixe precum „A” sau „Al”. De exemplu: Apopi înseamnă, la fel ca Popescu, „fiul popii”, iar Adumitriței arată descendența lui Dumitru.

Cum s-au format numele de familie

Până în ultimele secole, românii foloseau în principal prenume inspirate de obicei din numele sfinților, precum Ion sau Gheorghe. Pentru a deosebi persoanele cu același prenume în comunitățile mici, se atașau porecle, meserii ori locuri de proveniență. De exemplu Ion Dulgherul, Gheorghe Bucătarul sau Ion din Straja.

Aceste forme au evoluat treptat în nume de familie, transmise din tată în fiu, păstrând atât legătura cu strămoșii, cât și cu locul de origine, potrivit a1.ro.

Sufixe și prefixem, în context internațional

Aceeași regulă privind descendența este întâlnită și la alte popoare indo-europene:

• -son în engleză (ex. Johnson – „fiul lui John”)

• -ov în slavă (ex. Ivanov – „fiul lui Ivan”)

• -ici sau -iuc în alte limbi