Autorităţile din Canada au anunţat marţi că intenţionează să permită lansări spaţiale comerciale, invocând necesitatea de a valorifica o piaţă profitabilă şi de a dezvolta o industrie de profil, precum şi de a-şi reduce dependenţa de Statele Unite, informează Reuters via Agerpres.
Oficialii guvernamentali de la Ottawa au dezvăluit un proiect de lege care i-ar permite Canadei să reglementeze şi să supravegheze lansările spaţiale realizate de pe teritoriul său, precum şi revenirea pe sol a vehiculelor spaţiale. Proiectul legislativ este conceput, de asemenea, pentru a sprijini investiţiile şi dezvoltarea structurii în acest sector.
Canada este singura ţară din G7 care nu dispune de capacităţi proprii de lansare spaţială şi depinde de obicei de Statele Unite, a precizat Ministerul canadian al Transporturilor într-un comunicat.
“(Această iniţiativă) ar atrage miliarde de dolari în investiţii, ar crea locuri de muncă bine plătite… ar reduce dependenţa economiei noastre de Statele Unite şi ar sprijini o industrie de lansări şi aterizări comerciale care ar putea valora 40 de miliarde de dolari canadieni (29,3 miliarde de dolari americani)”, se afirmă în acelaşi comunicat.
Luna trecută, Canada a anunţat o investiţie de 200 de milioane de dolari canadieni într-un port spaţial ce urmează să fie construit în provincia sa atlantică Noua Scoţie şi a transmis că se va alătura unei iniţiative a NATO menite să dezvolte o reţea de capacităţi de lansare spaţială pentru naţiunile membre.
Canada, care suferă din cauza efectului generat de tarifele comerciale americane, încearcă să îşi dezvolte noi pieţe şi alianţe.
Cu toate acestea, cele două ţări vecine din America de Nord au o îndelungată istorie de cooperare spaţială. La începutul acestei luni, colonelul Jeremy Hansen din Forţele Aeriene Regale Canadiene a devenit primul cetăţean non-american care a zburat într-o misiune spre Lună.
Canada a construit, de asemenea, braţele robotizate Canadarm, care au fost instalate iniţiale pe unele dintre navetele spaţiale americane şi, ulterior, pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).
No Comment! Be the first one.