Diaspora românească se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale comunității din Europa: „Cupa României Diaspora 2026”, competiție care ajunge anul acesta la cea de-a patra ediție și care va avea loc pe 31 mai, la Bruxelles.
Turneul reunește echipe formate din români din diaspora și promite, și în acest an, un adevărat spectacol sportiv, construit în jurul pasiunii pentru fotbal, spiritului de comunitate și identității românești. Organizatorii anunță o ediție desfășurată într-un format profesionist, cu meciuri disputate simultan pe trei terenuri și cu participarea unor echipe și jucători cunoscuți în competițiile comunităților românești din Belgia și din alte state europene.
Dincolo de componenta sportivă, evenimentul pune accent pe promovarea unor valori esențiale precum fair-play-ul, respectul și combaterea oricărei forme de discriminare sau rasism. Organizatorii au transmis că regulile privind comportamentul pe teren și în afara lui vor fi aplicate strict, iar incidentele disciplinare sau actele de violență pot duce la excluderea imediată din competiție.
Programul oficial începe la ora 08:00, cu sosirea delegaților și organizarea echipelor, iar ceremonia de deschidere este programată pentru ora 08:30, moment în care vor fi intonate imnurile României și Belgiei. Fluierul de start al competiției va avea loc la ora 09:00.
Meciurile din faza grupelor și prima etapă eliminatorie vor avea o durată de 25 de minute, în timp ce semifinalele și finala se vor disputa în două reprize a câte 15 minute. Primele două echipe clasate din fiecare grupă, alături de cele mai bune formații de pe locul al treilea, vor merge mai departe în fazele eliminatorii.
Organizatorii au stabilit și reguli clare privind dreptul de joc. Fiecare echipă poate înscrie maximum 25 de jucători, iar participanții trebuie să prezinte documente de identitate și liste oficiale de legitimare. Totodată, competiția promovează implicarea tinerilor, fiind permisă participarea a până la cinci juniori sub 18 ani în fiecare echipă.
Pentru o mai bună organizare și transparență, turneul poate fi urmărit în timp real prin aplicația Tournify, unde vor fi disponibile scorurile live, programul meciurilor și clasamentele actualizate.
„Cupa României Diaspora” a devenit, în ultimii ani, mai mult decât un simplu turneu de fotbal. Evenimentul reprezintă un punct de întâlnire pentru comunitățile românești din diaspora, un spațiu de socializare și promovare a identității românești și un exemplu despre modul în care sportul poate consolida legăturile dintre românii aflați în afara granițelor țării.
Sursă: stiripesurse.ro
No Comment! Be the first one.