Ștefan Gadola, acționar minoritar al clubului clujean și apropiat al lui Gabi Mureșan, a dat amănunte despre decesul tragic al fostului campion. Acesta a vorbit despre un posibil șoc termic.
Gabi Mureșan (44 de ani), care era primarul unei comune Apold din județul Mureș, a murit după ce s-a înecat într-un lac. Înaintea tragediei fusese la saună. Fostul internațional român a fost dus la spital, dar medicii nu au putut să-l salveze.
Ștefan Gadola, un apropiat al fostului campion, a povestit cum l-a căutat familia.
„Am aflat… Am fost foarte apropiat de el. Inclusiv anul ăsta a fost la mine, am mai lucrat împreună și după ce a plecat la primărie. Făcuse un parc fotovoltaic. A fost un om deosebit. Chiar anul acesta venise în lojă, cu Cadu, cu toată lumea. Este un caz șocant, nu pot să cred.
Familia l-a căutat și nu l-a găsit. L-a căutat pe camere și au văzut că a sărit în lac după saună. Făcuse o saună și probabil a vrut să se răcorească, avea el obiceiul ăsta. Se pare că a făcut un șoc termic, nu știu încă mai multe amănunte.
Atâta știu. Familia a alertat SMURD-ul și l-au găsit… Au încercat să-l resusciteze, a răspuns un pic, dar n-au mai reușit să-l aducă la viață. E șocant! Știți cum era Gabi? Când te loveai de el, parcă te lovea trenul. Atât era de puternic și de solid, avea o constituție fantastică.
Mi-au spus colegii… Deac plânge întruna. De când a aflat, plânge, plânge, plânge. E șocat și el, au fost colegi mult timp, așa cum sunt toți”, a declarat Gadola pentru GSP.
Eduard Stăncioiu, fost coleg cu Gabi Mureșan la CFR Cluj și ASA Tg. Mureș, a vorbit despre perioada petrecută împreună.
„Toată lumea știe ce băiat extraordinar era. Am fost colegi de cameră la CFR Cluj și am insistat să fie adus la ASA Tg. Mureș după ce fusese plecat în străinătate. El voia să revină acasă și să stea lângă familie. Era un familist convins. Și am zis celor de la ASA să încerce să-l aducă.
Avea un caracter deosebit. Avea principii foarte sănătoase și ținea la ele. Nu îmi vine să cred… Am fost prieteni, am fost colegi de cameră. Asta e viața… Dumnezeu să-l odihnească! Regret nespus că sunt plecat din țară și nu pot ajunge la înmormântare. Condoleanțe familiei. I-am cunoscut familia, copiii. E ceva prin care trecem cu toții, dar, din păcate, unii mai devreme decât alții.
Avea un caracter frumos. Cum era în viața personală, așa era și pe teren. Un lider. Și un om blând, implicat. Era foarte bun. Nu era deloc conflictual. Un jucător profesionist și implicat. Și nu era dur. Sigur, au fost anumite cazuri, dar izolate. Nu voia să-și lovească niciodată adversarul. Nu juca murdar.
Dacă ar fi să-l caracterizez într-un cuvânt, acela ar fi bun. Era un om bun”, a spus Edi Stăncioiu pentru sursa citată mai sus.
Cine a fost Gabi Mureşan
Gabi Mureșan a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai lui CFR Cluj. S-a născut pe 13 februarie 1982, la Sighişoara. A jucat pe post de mijlocaş defensiv la CFR Cluj, ASA Târgu Mureş şi Gloria Bistriţa şi a avut nouă selecţii în echipa naţională a României.
Transferul la CFR Cluj
Gabi Mureșan a fost transferat de Arpad Paszkany la echipa ardeleană în iulie 2007 de la Gloria Bistrița în schimbul sumei de 850.000 de euro. A devenit rapid un jucător de bază pentru gruparea ardeleană.
Mureșan a contribuit la performanțele uriașe obținute de ardeleni în perioada ”Paszkany” până în iulie 2013. Atunci a fost cedat în Rusia la Tom Tomsk.
În cei 7 ani de la CFR Cluj, Gabi Mureșan a evoluat în 176 de meciur și a marcat 20 de goluri. A câștigat 9 trofee: 3 titluri în SuperLiga, 3 Cupe ale României și 3 Supercupe.
După plecarea de la CFR Cluj, Gabi Mureșan a mai jucat pentru Tom Tomsk (Rusia) și ASA Târgu Mureș.
După retragerea din fotbal s-a implicat în politică. S-a înscris în PNL și a decis să candideze la funcția de primar la comuna Apold, cea în care a copilărit.
No Comment! Be the first one.