Statele Unite (SUA) au încredere în instituțiile democratice ale României în această criză politică, spune ambasadorul american la București, Darryl Nirenberg, într-un interviu în exclusivitate pentru Televiziunea Română.
Reprezentantul administrației Trump susine că, indiferent cum va arăta următorul guvern, relația între România și Statele Unite va rămâne puternică.
Impresionat de România
„Astfel, venirea mea acum în România închide într-un fel cercul. Soția mea, Lori, și cu mine am avut aproape un an la dispoziție pentru a ne pregăti pentru această misiune. Am vorbit cu toți cei cu care am putut, am încercat să ne documentăm cât mai bine și am venit aici cu așteptări foarte mari. După doar 100 de zile, aceste așteptări au fost depășite cu mult. Am descoperit că românii sunt oameni calzi, prietenoși și primitori, foarte mândri de patrimoniul lor, iar în rândul populației există o energie deosebită”, a spus ambasdorul.
Relațiile SUA-România
„Dacă privim relațiile foarte solide dintre țările noastre, în primul rând din perspectiva securității, România este un lider al NATO pe flancul estic. Avem aici o prezență militară americană puternică și o capacitate solidă de descurajare. În al doilea rând, investițiile și activitatea economică dintre Statele Unite și România sunt mai puternice ca niciodată și reprezintă un domeniu cu un potențial extraordinar. Peste o mie de companii americane sunt prezente și investesc în România. Există oportunități importante la orizont, oportunități care vor crea locuri de muncă atât în România, cât și în Statele Unite. De asemenea, legăturile dintre cetățenii celor două țări sunt foarte puternice”; a punctat oficialul american.
Întâlnire Trump – Nicușor mai e în plan? Răspuns vag din partea ambasadorului american
„Au existat contacte între liderii noștri încă de la începutul anului. Președintele Dan s-a aflat în Statele Unite cu ocazia Board of Peace, lucru apreciat foarte mult atât de președintele nostru, cât și de secretarul de stat. Prima Doamnă a României a fost la Casa Albă pentru Summitul Primelor Doamne. În mod constant avem vizite la nivel înalt în România. Chiar ieri și astăzi găzduim conducerea departamentelor de dezvoltare și investiții ale Development Finance Corporation, care analizează oportunități de investiții aici. Ne așteptăm ca aceste vizite la nivel înalt să continue. Vinerea trecută am avut și o delegație a Congresului american la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Este important să ne amintim ceea ce a spus și ministrul dumneavoastră al Apărării: relațiile dintre state nu se măsoară printr-o bucată de hârtie sau printr-o singură întâlnire. Relațiile se măsoară prin cooperarea de zi cu zi dintre parteneri, iar această cooperare nu a fost niciodată mai intensă, mai puternică și mai importantă.
Criza guvernamentală de la București
„Democrația poate fi uneori dezordonată. Într-o anumită măsură, democrațiile sunt concepute să fie astfel, însă rămân, fără îndoială, cel mai bun sistem de guvernare. Formarea unui guvern este o chestiune pe care românii trebuie să o rezolve între ei. Noi avem încredere în instituțiile democratice ale României și în capacitatea lor de a gestiona această situație. Indiferent de modul în care va fi rezolvată, relația cu Statele Unite va rămâne puternică și va continua să se consolideze.”
„Avem o mare încredere în poporul român, în instituțiile sale democratice și în dreptul românilor de a-și stabili singuri guvernul, fără implicarea Statelor Unite”, a spus americanul.
„România are potențialul de a schimba regulile jocului în Europa de Est”
Oficialul SUA a fost întrebat și de sectorul energetic și de potențialul României în regiune.
„Este un subiect extrem de interesant. Așa cum a subliniat președintele Trump, energia este esențială pentru creșterea economică, iar România are potențialul de a schimba regulile jocului în Europa de Est și de a contribui la reducerea dependenței de energia rusească în mai multe moduri. În primul rând, există proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care ar trebui să înceapă să livreze cantități importante de gaze naturale la începutul anului viitor. În plus, România dispune de un sector hidroenergetic puternic și de o prezență importantă a energiei regenerabile. Există însă oportunități foarte mari și în domeniul energiei nucleare, precum și în transportul gazelor naturale. În ceea ce privește energia nucleară, analizăm mai multe direcții. România este un lider regional și european în domeniul energiei nucleare civile. Există proiectul de retehnologizare a reactorului 1 de la Cernavodă, precum și planuri ferme și proceduri în desfășurare pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la aceeași centrală”, a mai spus ambasadorul.
De asemenea, a mai punctat ambasadorul SUA, americanii sunt interesați în continuare de proiectul de la Doicești, bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici (SMR).
No Comment! Be the first one.