Antrenorul echipei Real Madrid, Alvaro Arbeloa, a declarat că eliminarea lui Eduardo Camavinga a decis calificarea formaţiei Bayern Munchen în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, pe Allianz Arena, conform Agerpres.
“Meciul a fost decis de asta. Evident că doare. Este ceva ce nu putem controla”, a explicat Arbeloa după meci.
După ce a pierdut prima manşă pe stadionul Santiago Bernabeu (1-2), Real Madrid a condus de trei ori la Munchen împotriva lui Bayern (1-0, apoi 2-1 şi 3-2), dar în cele din urmă a pierdut cu 3-4 în manşa secundă a sferturilor de finală.
Chiar înainte de al treilea gol al bavarezilor, marcat de Luis Diaz, Eduardo Camavinga a primit al doilea cartonaş galben, care a dus la eliminarea sa, pentru un act antijoc, luând mingea cu el după ce fusese acordată lovitură liberă pentru Bayern.
“Nimeni nu înţelege această eliminare. E păcat, dar arbitrul a decis aşa. Se pare că nu ştia că este al doilea său cartonaş galben. Putea fi altfel. Jucătorii lui Bayern i-au atras atenţia destul de repede că este al doilea”, a subliniat Arbeloa.
“Acest tip de înfrângere doare, suntem în afara competiţiei. Am fost agresivi, aş juca cu aceeaşi echipă cu care am început în această seară (miercuri, n.r.). Ştiam că vom suferi în repriza a doua, păcat că nu am putut transforma ocaziile noastre”, a adăugat antrenorul lui Real Madrid.
“Doare, dar trebuie să o felicităm pe Bayern. Îmi asum responsabilitatea atunci când există o înfrângere şi accept această responsabilitate. De când sunt pe această bancă de antrenori, am dat mereu totul. Vom apăra această echipă”, a concluzionat Arbeloa.
Eliminată din Liga Campionilor şi Cupa Spaniei şi aflată în campionat la 9 puncte de liderul FC Barcelona (cu 7 etape rămase), Real Madrid se îndreaptă spre al doilea an consecutiv fără un trofeu la nivel naţional sau european, o premieră din 2006.
Bayern Munchen s-a calificat dramatic în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Real Madrid cu scorul de 4-3 (2-3), miercuri seara, pe Allianz Arena, în manşa secundă a sferturilor de finală.
Aleksandar Pavlovic (6), Harry Kane (38), Luis Diaz (89), Michael Olise (90+4) au înscris pentru Bayern, într-un meci foarte spectaculos, mai ales în prima repriză, în timp ce pentru iberici au punctat Arda Guler (1, 29) şi Kylian Mbappe (44).
În semifinale, Bayern o va înfrunta pe deţinătoarea trofeului, Paris Saint-Germain, care a eliminat-o pe Liverpool (2-0 şi 2-0).
No Comment! Be the first one.