Lucrările la drumul către staţiunea de interes local Ghioroc, unde există plaja supranumită “Litoralul Vestului”, vor costa cu 10 milioane de lei mai puţin faţă de suma anunţată în faza licitaţiei de atribuire a contractului, responsabilii locali afirmând că firmele participante şi-au redus pretenţiile pe fondul scăderii numărului de lucrări publice de acest fel.
Drumul către ”Litoralul Vestului” va fi mai ieftin
Consiliul Judeţean (CJ) Arad, care finanţează în întregime acest proiect, a anunţat, marţi, începerea lucrărilor de modernizare a DJ 708C Sâmbăteni – Ghioroc, costurile fiind de 22 de milioane de lei (TVA inclus).
Conform unui comunicat al instituţiei, proiectul include amenajarea unei piste de biciclete, “oferind condiţii moderne de circulaţie către Lacul Ghioroc, una dintre cele mai apreciate destinaţii de agrement din vestul României”.
“Modernizarea acestui drum înseamnă dezvoltare turistică, mobilitate mai bună şi oportunităţi economice pentru întreaga zonă. Lacul Ghioroc este unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale judeţului, cu zeci de mii de oameni care anual aleg în mod special această destinaţie”, a declarat preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, citat în comunicatul menţionat.
În faza licitaţiei, la care au participat cinci companii, pentru acest proiect era alocată suma de 32 de milioane de lei.
Firmele și-au redus pretențiile, din cauza lipsei lucrărilor
Scăderea considerabilă a costurilor de modernizare este pusă pe seama faptului că în judeţ s-a redus numărul acestor proiecte publice, iar concurenţa între firme pentru obţinerea contractelor disponibile este mare.
“Motivul pentru care valoarea contractului a scăzut considerabil este concurenţa firmelor care participă la licitaţii pentru astfel de lucrări publice, care sunt mai puţine în acest an, după ce în ultimii zece ani Consiliul Judeţean a reuşit să modernizeze peste 900 de kilometri de drumuri”, a explicat, la solicitarea AGERPRES, Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al CJ Arad.
El a spus că tot pe fondul concurenţei dintre companii începerea lucrărilor a întârziat, pentru că ar fi trebuit să aibă loc în toamna anului trecut. Una dintre companii a contestat rezultatul licitaţiei, însă a pierdut definitiv procesele.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 18 luni, iar antreprenorul a acordat o garanţie de 84 de luni, una dintre cele mai mari perioade de garanţie obţinute pentru lucrările de infrastructură rutieră realizate de CJ Arad.
Drumul nu este doar legătura principală cu zona de agrement Lacul Ghioroc. Turiştii care îl parcurg mai pot vizita Muzeul Tramvaiului Electric sau Muzeul Vinului.
No Comment! Be the first one.