Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş va deschide din 1 iulie, în colaborare cu Secţia Drumuri Naţionale Piteşti, un Punct de lucru temporar în zona Piscu Negru, destinat gestionării situaţiilor de urgenţă şi asigurării primului ajutor calificat pe DN 7C – Transfăgărăşan.
“Măsura are ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe durata sezonului estival. Punctul de lucru va fi încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va asigura intervenţia pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, în regim permanent”, se arată într-un comunicat transmis vineri de ISU Argeş.
Programul punctului de lucru
Punctul de lucru va funcţiona non-stop până în data de 4 septembrie.
Personalul operativ va interveni în situaţiile de urgenţă atât pe teritoriul judeţului Argeş, cât şi al judeţului Sibiu, în zona cuprinsă între Barajul Vidraru şi Bâlea Cascadă, contribuind la reducerea timpilor de intervenţie şi la creşterea capacităţii de răspuns într-o zonă cu trafic intens şi aflux ridicat de turişti.
No Comment! Be the first one.