Când orgoliile naționale înving securitatea comună: lecția amară a avionului de luptă european

A devenit o banalitate să spunem că Europa trebuie să-și accelereze propria independență strategică într-o lume instabilă. 

Un raport recent al Consiliului European pentru Relații Externe susține că liderii continentului se află în fața unui „moment al NATO, de tip Schrödinger”, în care America rămâne oficial în interiorul alianței, dar se comportă ca și cum nu ar mai fi, în timp ce amenințarea rusă devine tot mai periculoasă. 

Statele Unite conduse de Donald Trump au devenit, în cel mai bun caz, un aliat imprevizibil și, de multe ori, indecis, iar ambițiile expansioniste ale lui Vladimir Putin au scos în evidență nevoia consolidării apărării europene.

Pentru ca obiectivul unei autonomii sporite să fie atins, ar fi nevoie atât de o coordonare mult mai eficientă a resurselor, cât și de o cooperare reală între industriile naționale de apărare. 

Niciuna dintre aceste condiții nu a fost însă îndeplinită în această lună, atunci când Franța și Germania au abandonat un proiect comun, de peste 100 de miliarde de euro, pentru construirea unui nou avion de luptă în cadrul programului modernizat „Future Combat Air System” („Sistemul de Luptă Aeriană al Viitorului”), în care era implicată și Spania.

Eșecul unui proiect european

Lansat inițial de către Emmanuel Macron și Angela Merkel, în 2017, proiectul a fost abandonat din cauza unor divergențe imposibil de soluționat între „Dassault”, compania franceză de aviație din acest program, și „Airbus”, compania europeană de industrie aerospațială, al cărei departament de apărare are sediul în Germania.

Colaborarea, care ar fi fost una dintre cele mai mari din istoria Uniunii Europene, s-a împotmolit din cauza disputelor privind transferul de tehnologie, precum și a insistenței companiei „Dassault” de a juca rolul principal. 

După cum a remarcat și Spania, care avea, de asemenea, un interes major în acest proiect, imaginea creată nu a fost deloc una favorabilă. 

„Interesele industriei au fost puse înaintea intereselor de securitate și apărare ale Europei, iar acest lucru mă îngrijorează profund.”, mărturisea Margarita Robles, ministrul spaniol al Apărării, cu doar câteva zile în urmă.

Poziția dominantă a Parisului în domeniul apărării europene a reprezentat o sursă de mândrie națională în perioada postbelică. 

Franța nu dispune însă de resursele necesare pentru a se moderniza singură într-o epocă a rivalității dintre marile puteri, în care noile tehnologii transformă radical viitorul războiului și strategiile de descurajare. 

Nici celelalte state ale Uniunii Europene, inclusiv Germania – și nici Marea Britanie, după Brexit – nu au aceste resurse.

Riscul dependenței de Trump

Riscul este menținerea dependenței tehnologice față de Statele Unite, așa cum se întâmplă în cazul actualei generații de avioane de luptă F-35, a căror utilizare depinde în mare măsură de bunăvoința Washingtonului. 

Presiunile exercitate de către SUA asupra Italiei în legătură cu dezvoltarea „Domului Michelangelo” – un sistem propus de apărare aeriană bazat pe inteligență artificială – arată în mod clar că administrația de la Casa Albă nu va renunța ușor la influența și avantajul său competitiv în domeniul apărării.

Între timp, la Bruxelles începe să prindă contur o structură incipientă de coordonare. În 2024, UE a publicat prima Strategie europeană pentru industria de apărare, iar mecanismul „Security Action for Europe” („Acțiunea de Securitate pentru Europa”) oferă împrumuturi cu dobândă redusă, în valoare de 150 de miliarde de euro, pentru investiții în apărare. În prezent, este nevoie însă de mult mai mult pentru a construi pe această fundație.

Un acces mai larg la modele de finanțare paneuropene poate reduce presiunea asupra bugetelor naționale tot mai solicitate. Viitoarele subvenții și granturi ar putea fi condiționate de proiecte care pun pe primul loc, în mod explicit, dezvoltarea comună și cooperarea industrială.

În plus, nu totul trebuie să treacă prin Bruxelles. Spre exemplu, mecanismul multilateral de apărare lansat de către Marea Britanie împreună cu Finlanda și Țările de Jos oferă un model de cale complementară pentru finanțare, care poate spori capacitatea Europei de a răspunde momentului actual, extrem de tensionat.

În timpul întâlnirii liderilor G7 din această săptămână, de la Évian, a fost lansată o nouă ofensivă diplomatică europeană pentru a-l convinge pe președintele Donald Trump să exercite mai multă presiune asupra lui Putin în privința Ucrainei. 

A fost un efort necesar. La fel de necesară, însă, este și transformarea strategică a bătrânului continent, care ar permite blocului comunitar european să depindă mult mai puțin de „arta” diplomatică a lingușirii și persuasiunii, utilizată în exces în relația cu Casa Albă.