La prima vedere, statistica pare absurdă. Spaniolii au dominat posesia aproape în totalitate, au pasat de peste 800 de ori și au petrecut mare parte din meci în jumătatea adversă. Totuși, la final, tabela a rămas neatinsă. Pentru cei care urmăresc de ani buni fotbalul spaniol, explicația nu este deloc surprinzătoare. Problema Spaniei nu este atunci când adversarul joacă fotbal. Problema apare atunci când adversarul refuză să joace.
Capul Verde a ridicat un zid în fața porții
Naționala africană a venit cu un plan simplu și l-a executat perfect. Selecționerul Capului Verde a înțeles că orice tentativă de a se lua la trântă cu Spania într-un meci deschis ar fi fost sinucigașă. Dacă lași spații unei echipe care are în teren jucători precum Pedri, Olmo, Rodri sau Yamal, riști să pleci acasă cu un scor umilitor. Prin urmare, Capul Verde a ales varianta opusă. Aglomerare maximă în propria jumătate, linii compacte, culoare închise și foarte puține aventuri ofensive.
Ar fi fost probabil un plan care l-ar fi făcut mândru chiar și pe Sorin Cîrțu, unul dintre cei mai mari adepți ai „Autobazei în poartă” din fotbalul românesc.
Rezultatul a fost spectaculos prin simplitatea lui. Spaniolii au avut mingea, dar nu au avut spații. Au avut posesia, dar nu și ocaziile clare.
Spania a jucat handbal
Problema fundamentală a ibericilor este că adversarii le-au învățat jocul. Toată lumea știe astăzi ce urmează atunci când Spania intră în posesie. Mingea circulă rapid, jucătorii schimbă pozițiile, iar adversarul este atras dintr-o parte în alta până când apare o breșă. Numai că breșa nu mai apare atunci când toată echipa adversă stă în ultimii 30 de metri.
În multe momente, jocul Spaniei a semănat mai degrabă cu un atac pozițional de handbal. Pase în jurul careului, din stânga în dreapta și înapoi, căutând la nesfârșit o fisură care nu venea niciodată. Statisticile spun că Spania a pasat de aproximativ 820 de ori.
Capul Verde ar răspunde probabil că niciuna dintre acele pase nu a contat cu adevărat.
Lipsa lui Yamal s-a văzut peste tot
De la Fuente a plătit și prețul accidentărilor. Absența lui Lamine Yamal din primul unsprezece s-a simțit mai mult decât arată foaia de joc. Tânărul fenomen este unul dintre puținii fotbaliști din lot capabili să rupă ritmul, să provoace dezechilibru și să creeze superioritate numerică prin dribling.
Intrarea sa pe parcurs a schimbat imediat ritmul jocului. Au apărut pătrunderi, ocazii și momente în care apărarea africană a fost obligată să iasă din confort.
Problema este că Yamal nu pare încă refăcut complet și încă nu poate susține 90 de minute la intensitate maximă.
Absența lui a afectat și jocul lui Pedri. Obișnuit să colaboreze cu extreme capabile să atace spațiile, mijlocașul Barcelonei s-a trezit nevoit să construiască alături de Ferran Torres, folosit într-un rol care nu îi este natural.
Recordul negativ al lui Oyarzabal
Poate cea mai grăitoare statistică a meciului îl privește pe Oyarzabal. Atacantul spaniol a atins mingea doar de 12 ori în întreaga partidă, deși echipa sa a avut peste 800 de pase. Mai mult, primul său contact cu mingea a venit abia în minutul 30! Este o cifră aproape neverosimilă pentru o echipă care domină atât de categoric posesia și care își petrece majoritatea timpului în jumătatea adversă.
În realitate, ea arată cât de eficient a fost blocajul construit de Capul Verde și cât de greu a ajuns mingea în zonele periculoase.
Nu este un dezastru pentru Spania
Vestea bună pentru iberici este că acest rezultat nu schimbă fundamental situația grupei. Urmează Arabia Saudită și Uruguay, două adversare care au profiluri complet diferite. Este greu de crezut că vreuna dintre ele va adopta aceeași strategie ultra-defensivă folosită de Capul Verde. Ambele au nevoie de puncte și ambele vor încerca să joace fotbal.
Iar exact asta își dorește Spania: spații.
Pentru următoarele partide se anunță revenirea lui Yamal și a lui Nico Williams în formula de start. Gavi ar urma să revină în zona centrală, acolo unde randamentul său este net superior, iar improvizațiile de pe benzi vor dispărea.
Cu două extreme autentice și cu mai multă viteză în joc, Spania ar trebui să arate mult mai aproape de versiunea care este considerată principala favorită la trofeu.
Mai există însă o vulnerabilitate
Dacă problema autobazei este una veche, există și o altă amenințare pentru iberici: pressingul agresiv.
Scheletul acestei naționale este construit în jurul jucătorilor Barcelonei: Pedri, Gavi, Yamal, Olmo sau Ferran Torres. Fotbaliști extrem de tehnici, dar care nu impresionează prin forță fizică. În fața unor mijlocași precum Valverde și Ugarte sau a unor fundași precum Caceres și Olivera, duelurile vor avea cu totul altă intensitate.
Uruguay are exact profilul de echipă care poate pune probleme Spaniei: agresivitate, pressing continuu și o capacitate excelentă de a transforma fiecare duel într-o luptă fizică.
Meciul cu Uruguay s-ar putea dovedi un test mult mai relevant pentru șansele reale ale Spaniei la câștigarea trofeului decât remiza cu Capul Verde.
Acum începe adevăratul examen pentru africani
La fel de interesant va fi de urmărit și ce va face Capul Verde în continuare. Surpriza a fost produsă. Punctul a fost obținut. Respectul adversarilor a fost câștigat. De acum însă începe partea dificilă.
Nu poți visa la calificare apărându-te cu toți cei unsprezece jucători în propriul careu la fiecare meci. Mai devreme sau mai târziu, Capul Verde va fi obligată să iasă la joc, să construiască și să își asume riscuri. Iar atunci vom afla dacă primul 0-0 al Mondialului a fost începutul unei povești frumoase sau doar o după-amiază perfectă în care o echipă mică a găsit antidotul pentru una dintre favoritele turneului.
Vozinha, erou la 40 de ani
La 40 de ani, Vozinha a avut intervenții decisive în fața lui Pedri, Olmo și Yamal, păstrând intactă poarta africanilor. Pentru o echipă aflată la debut la Cupa Mondială, Vozinha a fost mai mult decât un portar: a fost simbolul rezistenței din Capul Verde.
No Comment! Be the first one.