Mihail Kasianov, fost premier al Federației Ruse în primul mandat al lui Vladimir Putin, a explicat, într-un interviu pentru Digi24, momentul în care și-a dat seama că liderul de la Kremlin nu era omul pe care îl credea la începutul ascensiunii sale politice.
„Domnul Putin părea să fie acea persoană. El își demonstra devotamentul față de principiile democratice și economia de piață, iar președintele Elțîn tocmai îl menționase ca potențial succesor al său. Nu neapărat toți, dar majoritatea rușilor credeau că ar putea fi o alegere bună”, a declarat Mihail Kasianov.
„Cu toții credeam că va avea succes”
Fostul premier rus afirmă că, în acel moment, inclusiv el a considerat că Vladimir Putin poate conduce Rusia pe un drum al reformelor și al apropierii de Occident.
„La acea vreme, cu toții credeam că va avea mult succes. De aceea am acceptat propunerea domnului Putin de a lucra cu el. Dacă urma să câștige alegerile, urma să mă prezint în fața Dumei pentru a fi votat în funcția de prim-ministru. Ceea ce am și făcut, am făcut multe lucruri pozitive”, a explicat Kasianov.
„Realitatea a devenit evidentă în 2003”
Mihail Kasianov spune că ruptura dintre el și Vladimir Putin a început în 2003, în contextul unor divergențe majore privind reformele interne și relația Moscovei cu Ucraina.
„Realitatea a devenit evidentă în 2003, când am avut deja dezacorduri publice cu el privind diferite politici, cum ar fi reformele interne, printre care reformele administrative – eu doream să reduc multe dintre funcțiile de control al guvernului asupra societății, de control al afacerilor etc. Domnul Putin nu a vrut să renunțe la acest control”, a spus fostul premier rus.
Kasianov afirmă că liderul de la Kremlin a început să exercite presiuni tot mai mari asupra mediului de afaceri și asupra relațiilor cu Ucraina.
„Putin nu s-a mulțumit doar cu faptul că am tratat Ucraina pe picior de egalitate în negocierile pe care le-am purtat cu ei și că am oferit condiții foarte bune pentru comerț etc., ci a exercitat și presiuni asupra mediului de afaceri. Domnul Putin a început să exercite presiuni asupra mediului de afaceri încă din 2003. Acesta a fost, de asemenea, un motiv de dezacord public cu el”, a declarat disidentul rus.
După plecarea din Guvern, în 2004, Mihail Kasianov a devenit unul dintre principalii critici ai regimului Putin și un lider al opoziției ruse. În anii ’90, acesta a ocupat mai multe funcții în administrația lui Boris Elțîn, iar ulterior s-a alăturat primei administrații conduse de Vladimir Putin, înainte de ruptura provocată de divergențele privind direcția politică și economică a Rusiei.
No Comment! Be the first one.