Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), a comentat miercuri, la Parlament, după o vizită în biroul președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, audierea la DNA a liderului social-democrat din Bistrița-Năsăud.
Preşedintele PSD Bistrița-Năsăud și al Consiliului Județean, Radu Moldovan, a fost adus de procurorii DNA miercuri, în jurul orei 12:00, la sediul instituţiei, după percheziţii efectuate la locuinţa acestuia.
Întrebat dacă îl surprinde acțiunea DNA care îl vizează pe șeful județean PSD, ministrul Justiției a răspuns:
„De-a lungul timpului, foarte mulți politicieni din tot spectrul politic au avut întâlniri cu justiția, să spun așa. Justiția trebuie să-și facă datoria și adevărul se stabilește pe bază de probe, la capătul unui proces”.
El a spus că nu a auzit în „cercuri restrânse” despre eventuale suspiciuni de corupție referitoare la șeful PSD din Bistrița-Năsăud.
„Eu nu discut prin cercuri restrânse chestiuni care fac obiectul actului de justiție, justiția se desfășoară într-o societate democratică în mod imparțial, apolitic, obiectiv, independent, pe bază de probe. Faptul că există o investigație, faptul că se face inclusiv o acuzație nu este niciodată sinonim cu un verdict”, a declarat acesta.
Anchete DNA la CJ Bistrița-Năsăud și Sălaj
În afară de Radu Moldovan, din sediul CJ au fost scoşi miercuri trei angajaţi ai instituţiei, care vor fi conduşi la audieri, printre aceştia numărându-se administratorul judeţului, Florin Moldovan, şi şeful Direcţiei de drumuri judeţene, Ciprian Ceclan.
Niciunul nu a dorit să facă vreun comentariu în legătură cu ancheta aflată în desfăşurare.
Percheziții DNA au loc miercuri inclusiv la CJ Sălaj, condus de Dinu Iancu-Sălăjanu (PNL).
No Comment! Be the first one.