Istoria ascunsă a Bucureștiului: de la Piața Hitler la parcul Donald Trump

Denumirile unor străzi din Capitală pot părea ciudate acum, dar au în ele o calitate unică: nu sunt întâmplătoare.

Cele 5.340 de străzi din București însumează 1.820 de kilometri și ocupă, în total, o suprafață de 20.000 de mp.

Au denumiri sugestive, unele mai vechi decât Bucureștiul însuși – chiar de prin secolul al XVII-lea, dacă nu și de mai devreme, asta ca să nu uităm cât este de vechi Bucureștiul – orașul despre a cărui denumire istoricii sunt împărțiți – unii îmbrățișează varianta ciobanului Bucur care s-ar fi stabilit pe malurile Dâmboviței, în timp ce alții tind să creadă că, de fapt, derivă din termenul slav „buk” (fag) – o zonă împădurită, care era aici de mult – de dinainte de „dezvoltatorii” imobiliari.

În orice caz, trimiterea, cel puțin omonimică, la substantivul „bucurie” este evidentă, iar din asta înțelegem un lucru simplu: că Bucureștiul este orașul bucuriei.

Posibile legături au făcut istoricii și cu numele domnitorului Radu cel Frumos, dar cert este că, documentar, cu această denumire, „Orașul Bucuriei”, București, apare într-un document emis de Vlad Țepeș la 1459.

Numai dacă te uiți la denumirile străzilor care-l compun constați că istoria sa e strâns armonizată cu timpurile.

Doar studiind denumirile, uneori ciudate, ale străzilor și bulevardelor sale, înțelegi că asiști la o carte care se scrie încontinuu.

Mulți îi zic „Șarl dă Gol”. Alții, mai sofisticați, îi zic „Șarl deo Gol”, iar cei mai mulți pronunță cumva mai repede, un amestec între cele două, dar important e că toată lumea înțelege că e vorba de Piața Charles de Gaulle, locul extrem de aglomerat din București, a cărui denumire s-a schimbat și cu timpul, și cu timpurile, fie ca să spună un adevăr, fie ca să-l ascundă.

Inițial, se numise Piața Jianu, iar această denumire era dată spre amintirea celui mai curajos dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu. Oltean născut în Caracal, Iancu Jianu, era simbolul, prin excelență, al luptei împotriva abuzurilor celor bogați, omul cel mai de încredere al lui Tudor Vladimirescu, șef al unei temute cete de haiduci, iubit de țărani, temut de boieri.

În perioada interbelică, Piața Jianu a fost redenumită în Piața M. Eminescu. În timpul celui De-al Doilea Război Mondial, piața s-a numit chiar Adolf Hitler, în semn de „iubire” pentru Germania Nazistă, ai cărei aliați eram, pentru ca, după Lovitura de Stat de la 23 august 1944, să revină la vechea sa denumire.

La puțină vreme, însă, regimul comunist instaurat în România a decis c-ar fi bine să-i aducă un omagiu în plus dictatorului rus Iosif Vissarionovici Stalin, astfel că Piața a fost rebotezată în Generalissim I. V. Stalin, (adică „culmea generalului”) cu o statuie instalată chiar la intrarea cea mare în Herăstrău.

După ce Stalin moare, Piața redevine, pentru o scurtă perioadă de timp, la denumirea Piața Aviatorilor, pe care și-a păstrat-o până la căderea lui Ceaușescu, atunci când a și fost redenumită Piața Charles de Gaulle.

În locul lui Stalin stă, din 26 septembrie 2006, o impunătoare statuie a celui mai important om politic francez, Generalul Charles de Gaulle, un monument impozant, de 4,60 metri, sculptat de Mircea Corneliu Spătaru.

Atât de multele redenumiri ale acestei pieți este dovada unui București viu, dar, în egală măsură, a modului în care timpul are tupeul să rescrie istoria – 50 de ani, trei ideologii diferite – fascism, comunism, democrație – dovada că „învingătorii scriu istoria”.

Prin urmare, schimbarea denumirii unor străzi nu ține doar de administrație, ci e o declarație de putere fără echivoc.

Din motive lesne de înțeles, Bulevardul Regina Elisabeta s-a numit doar Elisabeta în perioada comunistă. Spre deosebire, bulveradul Știrbei Vodă a rămas așa și în timpul lui Ceaușescu, și după.

Inima comercială a Bucureștiului, strada Lipscani poartă numele negustorilor venit din Leipzig să-și vândă marfa într-o zonă plină de viață, conectată la Europa cu mult înainte de timpurile moderne. Tot în această zonă regăsim denumiri de străzi ce au legătură cu activitățile câte vreunei bresle: Blănari, Șelari, Gabroveni, Franceză, Băcani, Zarafi, Halelor.

În sectorul 1, regăsim alte deumiri interesante de străzi: Frumoasa, Grațioasa, Modestiei sau Perfecționării, regăsim Balsamului, Vacanței, Demnității sau Inovatorilor, semn că orașul nu doarme, doar se redefinește la infinit.

Calea Moșilor este una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului. La început se numea Podul Târgului din Afară, pentru că nu era parte din București, era chiar la graniță.

Ceea ce acum se numește Calea Moșilor era, odată, un bâlci tradițional de la Obor – un foarte important nod negustoresc.

Calea Moșilor a fost prima arteră pietruită din București (1825), prima, din București, cu tramvaie electrice și sistematizată complet în vremea lui Ceaușescu.

I se spune Moșilor de la sărbătoarea Moșilor de Vară (Rusaliile), când, la Obor, avea loc un enorm târg anual. Timp de zeci de secole, acesta a fost drumul principal către periferie – un loc cu hanuri, prăvălii și asiduă viață comercială.

Tot Ceaușescu a decis ca porțiunea dintre Obor și Carol I să fie remodelată semnificativ – atunci a fost lărgit bulevardul și au fost construite blocuri de 8 și 10 etaje, care au schimbat complet identitatea vizuală a zonei. Dar desigur că marile bulevarde au străzi adiacente cu denumiri dintre cele mai ciudate: de la Calității, la Afirmării, la Melodiei, Ochișoru, Serii, Speranței, Verii, Toamnei, Iernii, Existenței, Inocenței, Cenușăresei, Poeziei, Fericirii.

Calea Victoriei e atestată documentar în 1692 din perioada domnitorului Constantin Brâncoveanu. Pe atunci se numea Podul Mogoșoaiei și unea, practic, Drumul Brașovului (care nu făcea parte din oraș) de Ulița Mare spre Sărindar. Artera nou formată era pavată cu lemn și a devenit foarte repde un punct de legătură între localnici și străini.

În 1878, după Războiul de Independență, armata română a intrat triumfătoare în Capitală. Artera capătă denumirea Calea Victoriei, spre aminirea acestui marș.

Dar probabil că cele mai ciudate denumiri de străzi sunt în Sectorul 5. Aici, Făt Frumos stă împreună cu Lucifer și Ileana Cosânzeana, e vecin cu Eclipsei, Evoluției, Hărniciei, Dărniciei, Culturii, Veseliei, Leopardului, Științei, Simfoniei, Veseliei.

În sectorul 5 are și Cupidon stradă, are și Piticului, Rinocerului, Silfidelor, Simfoniei, Puișor, Odihnei. De asemenea, Floare de Gheață, Fragmentului, Voinței, Zori de Zi.

În sectorul 3 regăsim Prevederii, Părului, Năzuinței, Concursului, Arsura, Idealului, Cultul Patriei, Fetițelor. Mai există Turnătorului, Țărăncuței și Scaune.

Iată, bunăoară, că nu avem de-a face doar cu o arhivă politică, ci și cu o arhivă de viață simplă, cu o poveste aparte, cum sunt de pildă aceste denumiri din Sectorul 4: Zânelor, Mărțișor, Frigului, Gospodinelor, Idilei, Muzelor.

Și sectorul 6 are ciudățeniile lui: Binoclului, Bunicuței, Zâmbetului, Filmului, Entuziasmului, Cântării, Protonilor, Meseriașilor, Basmului, Inspirației.

În curând, dovadă că Bucureștiul e viu și mereu surprinzător, un parc din Sectorul 4 va purta numele lui Donald Trump, după cum a anunțat primarul Daniel Băluță.

(sursa: Mediafax)