România nu este amenințată doar de turbulențele externe, este vulnerabilă mai ales din interior. Cea mai mare slăbiciune a noastră nu este militară sau geopolitică. Este politică și fiscală. Instabilitatea a devenit, încet și aproape imperceptibil, politica economică implicită a statului român. Iar asta este o problemă majoră. România a intrat în 2026 cu o povară grea: deficitele gemene. Deficitul bugetar e mult peste limitele europene și mult peste ceea ce piețele financiare consideră confortabil. În paralel, deficitul de cont curent rămâne ridicat, semnalând o economie care continuă să consume mai mult decât produce. În termeni simpli, statul cheltuie mai mult decât își permite. Iar diferența trebuie împrumutată. Iar această dependență de finanțare devine prea costisitoare într-o perioadă în care dobânzile rămân încă ridicate. Fiecare miliard împrumutat astăzi este, de fapt, o factură pentru mâine. Deficitul bugetar nu este doar o statistică. Este o factură trimisă viitorului.
Dar problema nu este doar dimensiunea deficitului. Problema este impredictibilitatea. Politicile fiscale se schimbă frecvent. Taxele apar și dispar. Rectificările bugetare devin rutină. Regulile jocului economic sunt ajustate aproape permanent, de multe ori sub presiunea momentului politic. Pentru investitori, acest lucru transmite un singur semnal: incertitudine. Iar incertitudinea este cel mai eficient inhibitor al investițiilor. Capitalul nu fuge de taxe. Capitalul fuge de impredictibilitate. Investitorii caută stabilitate, reguli clare și un orizont previzibil. Atunci când aceste elemente lipsesc, reacția este aproape instinctivă: amânare.
Antreprenorii își pun proiectele în așteptare. Companiile locale devin mai prudente. Marile corporații amână deciziile de extindere. Este o reacție tăcută, dar cu efecte profunde.
Economiile nu se prăbușesc peste noapte. Ele încetinesc până când oportunitățile dispar. Această indecizie funcționează ca o taxă invizibilă pe viitor. Nu apare în codul fiscal, dar se regăsește în investiții mai puține, în locuri de muncă care nu mai sunt create și în ritmuri de creștere economică mai modeste.
Problema devine și mai serioasă dacă privim contextul global. Economia mondială este aruncată într-o nouă etapă de competiție strategică. Statele Unite investesc masiv în reindustrializare și în mașina de război. Europa încearcă să aducă producția înapoi pe continent. Asia accelerează în tehnologie și industrie. Investițiile globale se reașază. Iar capitalul va merge acolo unde găsește stabilitate.
Dar percepția investitorilor este influențată nu doar de potențial, ci și de comportamentul politic. Atunci când deficitele cresc, iar politicile fiscale devin imprevizibile, concluzia este simplă: risc. Pe termen scurt, acest risc se traduce în dobânzi mai mari. Pe termen mediu, în investiții mai puține. Pe termen lung, în stagnare economică.
Adevărata vulnerabilitate a României nu vine doar de dincolo de granițe. Vine și din interior – din incapacitatea de a construi stabilitate economică într-un moment în care stabilitatea devine cel mai valoros activ al unei economii. Într-o lume tot mai competitivă și pusă pe jar, economiile fragile nu sunt cucerite.
Sunt, pur și simplu, ocolite.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES.
No Comment! Be the first one.