Întregul scandal [era să greșesc și să zic „dezbatere”] din jurul fiicei lui Victor Ponta mi-a amintit de vorbele unui poet portughez, pe care le-aș putea adapta erei rețelelor de socializare:
Îţi asiguri astăzi reușita și dreptul de a fi auzit aproape prin aceleaşi metode cu care îţi cucereai în alte vremuri dreptul de a fi internat la azil: incapacitatea de a gândi, amoralitatea, pretenția de expert pe domenii pe care nu le înțelegi.
Nu regret că n-am fost înzestrat cu darul de a avea convingeri categorice în circumstanțe care îmi sunt străine. Mi se întâmplă aproape zilnic să îmi pun la îndoială propria luciditate, nu pentru că mi-ar lipsi o doză sănătoasă de cutezanță, ci pentru că suntem prea des înconjurați de fanatism delirant și activism ignorant. Încerc să nu răspund cu jigniri la jigniri – o observație bună poate veni și în cuvinte urâte, de la oameni care ne urăsc. E mai bine să-ți fii propriul critic, decât să fii mustrat ca Balaam de o măgăriță pentru că insiști să te îndrepți spre o moarte sigură.
Există însă și momente în care dubiile îmi sunt înlăturate nu de lămurirea totală a circumstanțelor obiective, ci de atitudinea celor care gândesc și se exprimă diferit. În cazul în discuție, paradoxal, tocmai zoaiele aruncate de apărătorii Oanei Țoiu m-au convins. Nu se poate să fii un om întreg la suflet și sănătos la minte și să plonjezi într-un asemenea hău moral. Indiferent care e numele copilului, indiferent câți ar fi cei care critică doar din interes politic și pe care ai vrea să-i combați. Unii pur și simplu au uitat să fie oameni.
Interesant, pentru mine, e că niciunul dintre cei care au mers pe această linie abjectă nu m-a surprins cu adevărat. I-am văzut și cu alte ocazii, dar niciodată atât de lipsiți de umanitate. Fără a avea pretenția să influențez pe cineva, mie îmi va fi foarte greu să-i mai iau vreodată în serios pe acești oameni.
No Comment! Be the first one.